lobby & advocacy

Archive for April, 2013

seed-farm-3Fondurile neramburabile acordate tinerilor fermieri vor crește de la 40.000 de euro la 70. 000 de euro, informează www.mediafax.ro. Mai mult, subvenția pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru  o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani.

Cei 40.000 euro acordați în prezent au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri, în contextul în care au existat peste 25.000 de solicitări. Potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, oferite în cadrul conferinței Mediafax, ”Talks about Agriculture”, sprijinul financiar se mărește astfel încât, mai mulți fermieri tineri să se instaleze în mediul rural. Read more


identitate-vizuala-300x161Deputatul PNL Octavian Bot a depus recent la Camera Deputaților un proiect de lege în care propune ca partidele politice să folosească o identitate vizuală distinctă de cea a asociațiilor sau fundațiilor, întrucât acestea din urmă au scopuri și obiective apolitice.

Cu alte cuvinte, prin această inițiativa legislativă se dorește eliminarea confuziei din rândul electoratului, prin preluarea de către un partid nou înființat a unor denumiri sau semne permanente ale unor asociații și fundații, potrivit Expunerii de motive. În definitiv, se interzice ca partidele politice să preia din capitalul de imagine al formațiunilor neguvernamentale. Read more


ministerul-sanatatiiMinisterul Sănătăţii a semnat recent un protocol de colaborare cu una dintre cele mai importante asociaţii ale pacienţilor, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, reprezentată de preşedintele Vasile BARBU, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul MS. Astfel, ca urmare a încheierii acestui parteneriat, oficialii MS și reprezentanții pacienților vor conlucra la elaborarea și implementarea Strategiei Naționale de Combatere a Hepatittei C.

“Am semnat acest acord cu dorinţa de a realiza câteva obiective importante. În primul rând, vrem să transmitem un semnal puternic de seriozitate în ceea ce priveşte parteneriatele pe care Ministerul Sănătăţii le-a încheiat cu asociaţiile pacienţilor. Vrem să îi asigurăm pe pacienţi că în centrul politicilor noastre de sănătate stă pacientul, iar deciziile le vom lua numai după discuţiile cu reprezentanţii lor”, a declarat ministrul Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii. Read more


1666-Agricultori2Ministerul pentru Societatea Informațională a publicat recent pe site-ul propriu un comunicat de presă în care anunță termenul limită de înregistrare a propunerilor pentru realizarea noului proiect de Registru Agricol electronic. Astfel, candidaturile vor putea fi depuse până la data de 5 iunie 2013.

Potrivit comunicatului, beneficiarii proiectului sunt Consiliile Județene ca lideri de proiect, în parteneriat cu alte unităţi administrativ-teritoriale (U.A.T-uri definite în baza Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), din judeţul respectiv. De asemenea, în comunicat se precizează că bugetul alocat proiectului este de 50 de milioane de euro, iar data de finalizare este anul 2015. Read more


Un sprijin îmbunătățit pentru profesorii începători din UE

1290130328pUE8ujProgramele de integrare, menite să ofere sprijin personalizat și consiliere pentru profesorii începători sunt obligatorii în 15 state membre ale UE (Austria, Cipru, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie), precum și în Croația și Turcia, conform unui raport al Comisiei Europene privind situația cadrelor didactice și a directorilor unităților de învățământ în 32 de țări. Cu toate că aceste programe diferă în ceea ce privește modul în care sunt organizate, ele urmăresc să-i ajute pe noii veniți să se adapteze la profesie și să reducă probabilitatea ca profesorii să-și părăsească prematur profesia. Read more


Guvernul_RomanieiExecutivul a decis introducerea unor termene limită pentru fiecare etapă a procedurilor principale de achiziție care depinde exclusiv de voința și acțiunea autorității contractante, cu scopul de a eficientiza procesul de achiziție publică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Guvernului.

Etapele vizate de acestă măsură sunt cele ”mari consumatoare de timp”, cum ar fi: etapa de selectare a candidaturilor, etapa de derulare a dialogului și etapa de evaluare a ofertelor. Acestea sunt etapele obligatorii incluse în structura principalelor tipuri de proceduri de achiziție publică utilizate la atribuirea contractelor de valori medii si mari, după cum urmează: licitație deschisă, licitație restransă, dialog competitiv si negociere cu publicarea anunțului. Nu vor fi supuse unor termene limită etapele care depind de ofertanți. Read more


 teava-esapamentSenatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea au depus un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu şi transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în preţul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant, după cum informează Mediafax. Inițiativa a fost înregistrată marți, la Biroul Permanent al Senatului.

 “Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, şi anume cel de a plăti în funcţie de cât poluezi, adică de cât circuli”, a declarat corespondentului MEDIAFAX senatorul Cristian Bodea. Read more


logo_roComisia Europeană propune reducerea birocrației pentru cetățeni și întreprinderi, eliminând rutina birocratică de aprobare necesară în prezent pentru recunoașterea autenticității în alt stat membru al UE a documentelor oficiale precum certificatul de naștere. În prezent, cetățenii care se mută într-un alt stat membru trebuie să consacre mult timp și să cheltuiască mulți bani pentru a demonstra că documentele lor oficiale (de exemplu certificatul de naștere sau certificatul de căsătorie) eliberate de statul membru de origine sunt autentice. Pentru aceasta este nevoie de certificatul „apostilă” care este utilizat de autoritățile publice în alte state ca dovadă a faptului că documentele oficiale sau semnăturile funcționarilor naționali de pe documente sunt veritabile. Read more


untitledInstitutul pentru Politici Publice (IPP), Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Fundaţia Alături de Voi România (ADV), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Asociaţia Pro ACT Suport şi Fundaţia Alpha Transilvană semnalează deputaţilor din cadrul Comisiilor de specialitate (mai ales celor din Comisia pentru Muncă şi protecţie socială care elaborează raportul de fond) aflaţi în plină dezbatere asupra Proiectului de Lege privind subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și cultele recunoscute de lege (PL-x nr. 105/2013) consecinţele grave – în cazul adoptării formei de la Senat[1] – produse la nivelul calităţii şi mai ales sustenabilităţii viitoarelor servicii sociale furnizate în mediul rural. Read more


stema_camerei_deputatilorDeputații au respins în cadrul ședinței din data de 23 aprilie 2013, Proiectul de lege privind înființarea ”Muzeului Comunismului”, cu 236 de voturi ”pentru respingere” dintr-un total de 285 de persoane care au fost prezente. Având în vedere că votul negativ a venit din partea camerei decizionale, proiectul și-a încheiat traseul legislativ în Parlamentul României.

Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de deputați – PD-L, Minorități Naționale, Progresist, Independenți – care susțin că perioada comunistă trebuie să fie încă vie, deși nu a fost una de bun augur. Din acest motiv, ei au propus  înființarea Muzeului Comunismului, instituție ce are ca premisă istoria acelor vremuri. Read more