lobby & advocacy

Avocatul Poporului, depre cazul copiilor legati de pat

avocat_poporAvocatul Poporuului a dat publicităţii, marţi, 26 februarie 2013, un comunicat privind situaţia copiilor proveniţi din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Buzău şi internaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Instituția s-a autosesizat în privința acestor copii în urma reportajului difuzat pe Antena 3, ”Copii legați de pat”, în data de 28 ianuarie 2013.

La acel moment, autoritățile județene au fost alertate în vederea desfășurării unor anchete. Constatările comisiilor de anchetă au evidențiat faptul că măsura contenționării asura copiilor internați a fost instituita cu încălcarea normelor aplicabile în astfel de cazuri, se precizează în comunicat.

În acestă situație Avocatul Poporului, în temeiul dispozițiilor art.59 din Constituția României și ale art. 13 lit. c), art. 21 și art 23 din Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a emis recomandări către Ministerul Sănătății, Managerul Spitalului de Urgență Buzău, Directorul General al Directiei Generale de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Buzău.

Potrivit comunicatului, recomandările au vizat elaborarea de către Ministerul Sănătății în conformitate cu atribuțiile prevăzute în H.G. nr.144/2010, art. 2, a unui plan de măsuri privind obligațiile ce revin personalului medical, în conformitate cu prevederile legale privind contenționarea sau alte practici asemănătoare, măsurile concrete stabilite de managerul Spitalului Județean Buzău pentru cunoașterea și respectarea legislației referitoare la drepturile copilului și drepturile pacientului, identificarea unor mijloace prin care să se asigure o mai bună supraveghere a copiilor internați în spitale, precum și încheierea unui protocol de colaborare între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Spitalul Județean de Urgență Buzău, prin care să fie stabilite procedurile de urmat în cazurile în care se aplică măsura contenționării asupra copiilor internați în unitățile medicale.

 
Comments

No comments yet.