lobby & advocacy

Concluziile Institutului pentru Politici Publice referitoare la colaborarea dintre ONGuri si parlamentari in anul 2013

untitledInstitutul pentru Politici Publice (IPP) a dat publicității, în data de 13 mai 2013, un comunicat de presă în care vorbește despre lipsa de consistență a colaborării dintre ONGuri şi parlamentari, întreţinută și în acest mandat de ONGuri neprofesionalizate în relaţia cu legislativul, dar şi de mecanisme ineficiente de consultare.

În viziunea IPP,  relația de colaborare între ONG-uri și parlamentari trebuie restabilită pe coordonatele noii realități din România, întrucât această colaborare s-a deteriorat îngrijorător, conform celei mai recente analize sociologice ale organizației.

Pentru aceste studii IPP a luat în considerare opiniile a 35 președinți de Comisii Permanente din Parlament (din 37) respectiv ale unui număr de 122 de organizații neguvernamentale din toată țara. Față de anul 2011 când IPP realiza o cercetare similară, procentul ONGurilor care au colaborat măcar o dată cu parlamentarii a scăzut (de la 44% în 2011 la 41% în 2013), interesul general la nivelul parlamentarilor faţă de societatea civilă rămânând constant. Fără să ignore faptul că unele contacte între parlamentari şi ONG-uri există, cercetarea realizată indică insuficientul impact pe care structurile societăţii civile îl au asupra calităţii procesului legislativ pe care, prin expertiza pe care o deţin, l-ar putea îmbunătăţi considerabil.

Membrii IPP susțin că înţeleg cauza nemulţumirii publicului, inclusiv a ONGurilor, faţă de actuala componenţă a parlamentului care include, în pofida semnalelor de respingere, o serie de personaje politice cu o conduită morală şi profesională discutabilă.

Un anterior studiu IPP despre Consecinţele actualului sistem electoral (disponibil prin comunicat de presă la http://ipp.ro/pagini/consecin355ele-actualului-sistem-elec.php), atrăgea atenţia că în actualul Parlament predomină studiile tehnice (inginerii şi economiştii fiind cei mai mulţi), o schimbare importantă faţă de fostul Parlament în care cei mai mulţi erau juriştii/notarii.

Mai jos găsiți documentele care relevă şi alte aspecte importante din actualul stadiu al colaborării dintre parlamentari şi societatea civilă.

Sursa: www.ipp.ro

 
Comments

No comments yet.