lobby & advocacy

Deputatii au aprobat indexarea pensiilor cu 4%

imagesCAUMP2H0Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi „pentru“, 2 „împotrivă“ şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în vederea stabilirii creșterii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

Mărirea se va reflecta în cuantumul pensiilor primite în luna februarie, când va fi plătită retroactiv şi indexarea din ianuarie. Ordonanța a fost aprobată și de Senat încă de luni și urmează să fie trimisă președintelui pentru promulgare.

Seful Executivului susține că indexarea este un efort financiar considerabil: “Am considerat ca a fost prioritatea zero să ne ținem de cuvânt pe aceste teme: vor fi alocari necesare atât pentru revenirea la salariile din 2010, cât și pentru indexarea pensiilor”, a declarat prim-ministrul.

În plenul Camerei Deputaților au existat dezbateri virulente între opoziție și putere, acestea acuzându-se reciproc. Opoziția acuză Guvernul că nu s-a ținut de cuvânt în privința majorării pensiilor cu 8 procente, în vreme ce Puterea este de părere că situația creată este din vina fostei guvernări.

 
Comments

No comments yet.