lobby & advocacy

IPP: Guvernul intretine suspiciunea privind interesele de grup care capuseaza achizitiile publice si loveste in plin credibilitatea sistemului din Romania

IPP_Institutul-de-Politici-Publice2Institutul pentru Politici Publice (IPP)  a dat publicității un comunicat de presă  în care critică  decizia Guvernului de excepta regiile /companiile cu capital de stat de la regulile stricte prevăzute în Ordonanța de Urgenţă nr. 34 privind achizițiile.

Astfel, potrivit noilor reglementări, regiile autonome şi companiile naţionale nu se vor mai supune prevederilor comune efectuării de achiziții publice, urmând ca ele să își elaboreze norme interne de contractare a serviciilor/lucărilor. Mai exact, acestea nu vor mai fi nevoite să notifice în SEAP contractele de achiziție. Totodată, pragul până la care se va putea face achiziție directă va crește de la de la 15.000 la 30.000 Euro.
Potrivit IPP, ”prin exceptarea unora dintre regiile și companiile de stat să publice electronic achiziții, respectiv prin creșterea pragului până la care se poate face achiziție directă, calitatea informațiilor din SEAP și relevanța lor la nivel național vor scădea considerabil, Statul cedând treptat din pârghiile de supraveghere a corectitudinii în achiziții, respectiv a eficienței în cheltuirea banilor publici.”

De asemenea, Institutul pentru Politici Publice consideră că modificările frecvente inițiate de Guvern asupra legislației privind achizițiile publice îi va determina pe cei cărora li se aplică să nu mai poată urmări coerent care sunt obligațiile menționate. Totodată, adoptarea acestora va afecta serios credibilitatea procedurilor de achiziții publice.

Problemele de fond ale nefuncționării sistemului, cauzele cheltuirii ineficiente a fondurilor pentru produse și servicii de slabă calitate nu sunt în continuare abordate, iar credibilitatea procedurilor de achiziții se pierde de la un an la altul, de unde și tentația abuzării acestora de către grupuri de interese, interne și externe, care speculează slăbiciunea Guvernului, se mai arată în comunicatul de presă.

În plus, conform sursei citate, președintele ANRMAP oferă public câteva explicații care, în loc să lămurească publicul cum că în România există două categorii de regii/companii naționale diferențiate astfel funcție de mai multe criterii inclusiv de natura sursei veniturilor, sporesc confuzia și alimentează suspiciunile legate de încercarea Guvernului de a ascunde modul în care se cheltuie banii la nivelul acestor structuri în general netransparente cu modul în care își cheltuie fondurile.”

Astfel, IPP solicită oficialului ANRMAP să ofere public lista efectivă a regiilor care se vor supune și a celor care nu se vor supune prevederilor comune efectuării de achiziții publice urmând să își elaboreze norme interne pentru ca opinia publică să înțeleagă exact care este miza.

În esență, IPP critică maniera netransparentă practicată de Guvern menită să alimenteze suspiciuni privind favorizarea unor interese de grup concomitent cu ascunderea unor informații de interes public rezultate din procedurile de achiziții derulate de regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

Pentru informații suplimentare accesați www.ipp.ro.

 
Comments

No comments yet.