lobby & advocacy

Propunere legislativa: Voluntariatul sa fie recunoscut ca vechime in munca si experienta profesionala

volunteer2Deputatul PNL de Suceava, Constantin Galan,  propune considerarea activtăților de voluntariat ca vechime în muncă. În acest sens, el a înregistrat la Senat, o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001.

Potrivit Expunerii de motive, aplicarea acestei măsuri ar fi benefică pentru șomeri, întrucât aceștia ar avea șansa de a deprinde noi competențe profesionale și, de ce nu, de a se angaja chiar la locul unde desfășoară activități de voluntariat.

Totodată, această soluție a fost propusă și în avantajul tinerilor care se plâng că angajatorii vor experiență. Pentru ei,  se impune certificarea activităților de voluntariat și ca experiență.

În plus, deputatul consideră că voluntariatul nu trebuie limitat doar la ONG-uri  motiv pentru care, consideră că este important să se ia în considerare și imm-urile sau corporațiile multinaționale care vor să-și organizeze servicii de voluntariat.

Propunerea legislativă se află în consultare publică până la data de 28 iunie 2013.

 
Comments

No comments yet.