lobby & advocacy

All posts tagged agricultura

UntitledPână la sfârșitul anului Guvernul și-a propus să atragă investiții de cel puțin 10 miliarde de euro și să creeze minimum 50.000 de locuri de muncă. Obiectivele au fost prezentate de către premierul Victor Ponta, joi,  11 iulie 2013, în cadrul unei informări publice privind Planul Național de investiții și creare de locuri de muncă. 

Pe termen lung, Executivul are în vedere creșterea numărului de salariați, pentru a se ajunge la egalitate cu numărul de pensionari. Read more


Ministerul-Agriculturii-siglaMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale propune înființarea și acreditarea unor fonduri mutuale pentru agricultori, se arată într-un proiect de act normativ, lansat recent în dezbatere publică. Scopul acestor fonduri mutuale este acela de a-i ajuta pe producătorii agricoli să facă faţă pierderilor economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau cauzate de un incident de mediu.

De asemenea, ele vor fi înființate sub forma unor persoane juridice non-profit și vor avea drept unic obiect de activitate acordarea de plăţi compensatorii agricultorilor afiliaţi. Read more


seed-farm-3Fondurile neramburabile acordate tinerilor fermieri vor crește de la 40.000 de euro la 70. 000 de euro, informează www.mediafax.ro. Mai mult, subvenția pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru  o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani.

Cei 40.000 euro acordați în prezent au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri, în contextul în care au existat peste 25.000 de solicitări. Potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, oferite în cadrul conferinței Mediafax, ”Talks about Agriculture”, sprijinul financiar se mărește astfel încât, mai mulți fermieri tineri să se instaleze în mediul rural. Read more


ferma_micMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se propune suma de 116.317.000 de lei ca valoare totală a ajutoarele de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru perioada 2012 – 2013.

Proiectul de act normativ stabilește categoriile de ajutoare  de stat acordate producătorilor agricoli pentru perioada 2012-2013 și sumele aferente acestora, după cum urmează:

  • Ajutoare pentru sectorul creșterii animalelor, în vederea acoperirii costurilor legate de mutarea cadavrelor de animale
    Conform notei de fundamentare, ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate în procent de până la 100%, producătorilor agricoli organizaţi în microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole, care au încheiat contract de prestări servicii cu o unitate autorizată în condițiile legislației în vigoare să desfăşoare activitatea de procesare/incinerare/co-incinerare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman. Read more