lobby & advocacy

All posts tagged cercetare

UntitledBurson-Marsteller, una dintre cele mai importante companii de consultanță în relații publice și comunicare din lume, a publicat cea de-a cincea ediție a studiului său anual axat pe eficiența activităților de lobby în Europa.

Acesta releva diferențe interesante între atitudinile politicienilor și a oficialilor de rang înalt din instituțiile Uniunii Europene și din 19 țări europene, pe teme precum calitatea profesioniștilor în lobby, necesitatea unei reglementări suplimentare în ceea ce privește activitatea de lobby și utilitatea folosirii social media ca mediu de influență. Read more


students_1485569cMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat miercuri lansarea începând din toamnă a unei scheme de granturi în baza căreia vor fi acordate 50 de burse pentru studenţii români cu rezultate deosebite care preferă să studieze la universităţi din ţară, banii fiind destinaţi pentru proiecte de cercetare şi inovare notează www.agerpres.ro

“Am discutat şi am propus premierului, iar el a fost de acord ca începând din toamnă să funcţioneze o schemă de granturi pentru elevi care au astfel de rezultate internaţionale şi care decid să studieze în universităţile româneşti. Read more


studii_joburi_studentiUniunea Europeană vrea să atragă cercetătorii şi studenţii talentaţi din afara UE, întrucât aceste persoane, prin cunoştinţele şi competenţele lor, pot contribui la creştere şi competitivitate.  Cu alte cuvinte, UE vrea să-şi menţină atractivitatea ca centru mondial de excelenţă şi să încurajeze mobilitatea celor mai buni şi mai pregătiţi studenţi.

În acest sens, se fac demersuri pentru a facilita circulaţia în interiorul UE şi se iau măsuri de la înlăturare a birocraţiei excesive, un adevărat impediment pentru cei care vin să studieze sau să cerceteze aici. Read more