lobby & advocacy

All posts tagged democratie participativa

Cursul este destinat cetățenilor interesați să se implice în procesul de formulare și promovare a politicilor publice.

Justificare

  • Inițiativele cetățenești ajung foarte rar pe agenda legislativă, deoarece, de cele mai multe ori, nu sunt suficient de bine fundamentate și nu au un plan coerent care să conducă la influențarea decidentul public;
  • Pe agenda legislativă ajung propuneri de politici publice care, de multe ori, nu corespund cu prioritățile cetățenilor;
  • Decidentul public este sensibil la grupurile mari de oameni, iar simplii cetățeni nu au capacitatea de a se organiza în grupuri legitime de interese care să pună  în practică un plan de advocacy cu scopul de a impune pe agenda legislativă propriile propuneri de politici publice;
  • Slaba implicare a cetățenilor în procesul decizional conduce la o guvernare precară, cu impact negativ pe termen lung.

Scopul cursului “Politici publice și advocacy” este de a sprijini cetățenii interesați să se implice în procesul de formulare și promovare a politicilor publice.

Cursul este structurat pe două module:

Modulul I - Formularea politicilor publice

  • Analiza problemei
  • Stabilirea scopului și obiectivelor
  • Analiza factorilor interesați
  • Formularea politicilor publice

Modulul II – Planificarea și implementarea campaniei de advocacy

  • Etapele procesului de advocacy
  • Harta politică a decidenților
  • Audierea publică, procedură de consultare a factorilor interesați
  • Influențarea decidentului public printr-un demers de advocacy

Cursul este gratuit pentru cetățenii care au identificat o problemă în comunitate și care doresc să formuleze o politică publică pe care să o promoveze pe agenda legislativă a decidentului local sau național.

Cursul își propune să pună bazele cunoașterii în materie de politici publice și advocacy. Succesul demersului fiecăruia va depinde de informarea și documentarea independentă.

 

Contact

Gabriel Lazăr

0755.935.332

 

 


logo_roComisia Europeană a lansat săptămânile acestea rezultatele unui barometru de opinie privind implicarea europenilor în democraţia participativă. Rezultatele pentru România sunt contradictorii, dar mai degrabă triste.

Avem nevoie de ONG-uri?

Publicul român crede în majoritate că nu. La nivel european, numai 41% dintre respondenti sunt de acord cu faptul că cetăţenii europeni nu au nevoie de acest tip de organizaţii şi că dispun de alte căi prin care pot influenţa procesele politice de decizie. Totusi, datele prezentate în raport ne arată ca majoritatea respondenţilor din 5 state membre printre care şi România, alături de Grecia, Bulgaria, Portugalia şi Cipru, consideră că cetăţenii europeni nu au nevoie de ONG-uri. În România 55% dintre respondenţi sunt de acord cu această afirmaţie, iar 40% îşi exprimă dezacordul, în Grecia procentul ne arată 52% vs. 44%, în Bulgaria 49% vs. 42%, în Portugalia 49% vs. 46%, iar în Cipru 47% vs. 43%. În Malta, opinia este imparţită în mod egal de 46% dintre respondenţi de acord şi 46% în dezacord. Read more