lobby & advocacy

All posts tagged indemnizatie de insotitor

ordin_salariiDeputatul Petru Movilă a depus o nouă propunere legislativă ce face referire la modificarea Legii 446/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap care, în forma actuală, pasează autorităților locale responsabilitatea de a angaja și salariza asistentul personal sau de a asigura indemnizația lunară, fără însă să aloce şi fondurile necesare, după cum se arată într-un comunicat de presă publicat recent pe site-ul Camerei Deputaților.

Propunerea legislativă corectează această carenţă şi propune ca plata salariilor asistenţilor personali şi indemnizaţia de însoţitor să fie asigurată din bugetul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin transfer către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care, la rândul ei, să vireze fondurile către primării. În acest mod, acestea vor fi scutite de povara care o reprezintă aceste plăţi. Read more