Comisia Europeană a lansat săptămânile acestea rezultatele unui barometru de opinie privind implicarea europenilor în democraţia participativă. Rezultatele pentru România sunt contradictorii, dar mai degrabă triste.
Avem nevoie de ONG-uri?
Publicul român crede în majoritate că nu. La nivel european, numai 41% dintre respondenti sunt de acord cu faptul că cetăţenii europeni nu au nevoie de acest tip de organizaţii şi că dispun de alte căi prin care pot influenţa procesele politice de decizie. Totusi, datele prezentate în raport ne arată ca majoritatea respondenţilor din 5 state membre printre care şi România, alături de Grecia, Bulgaria, Portugalia şi Cipru, consideră că cetăţenii europeni nu au nevoie de ONG-uri. În România 55% dintre respondenţi sunt de acord cu această afirmaţie, iar 40% îşi exprimă dezacordul, în Grecia procentul ne arată 52% vs. 44%, în Bulgaria 49% vs. 42%, în Portugalia 49% vs. 46%, iar în Cipru 47% vs. 43%. În Malta, opinia este imparţită în mod egal de 46% dintre respondenţi de acord şi 46% în dezacord. Read more