lobby & advocacy

All posts tagged patronate

ministerul-muncii-familiei-si-protectiei-sociale-3Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, vă informează că Legea de organizare și funcționare a Consiliului Economic și Social ( CES ) se află în stadiul final, în Camera Deputaților, for decizional.

Aceasta presupune ca din CES să facă parte, pe lângă reprezentanții confederațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, și reprezentanți ai societății civile. Read more


painealbaPatronatele din panificație amenință cu greva fiscală dacă statul nu va combate piața la negru și dacă TVA nu va fi redusă la 24% la 9%, informează Mediafax. Reprezentanții patronatelor susțin că piața nefiscalizată ocupă peste două treimi din piața totală a pâinii, adică un procent de 70% ceea ce înseamnă că statul pierde aproximativ 300 de milioane de euro pe an.

Conform afirmațiilor preşedintelui Patronatului Rompan din industria panificaţiei, Aurel Popescu, vânzările de pâine ale producătorilor fiscalizați au înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii ani, respectiv 25%, adăugând că nivelul ridicat al evaziunii fiscale este cauzat de cota de TVA foarte mare.

 Șansele ca TVA să scadă sunt foarte mici, întrucât FMI nu este de acord cu această măsură. Read more