lobby & advocacy

Tudor Chiuariu: Daca societatea civila ar participa la revizuirea Constitutiei exista tentatia de a face circ

constitutie-octav-ganeaŞeful Comisiei juridice a Senatului, Tudor Chiuariu, le răspunde ONG-urilor care au cerut acces la lucrările comisiei de revizuire a Constituţiei. El spune la RFI ca “există o anumită tentaţie de a face circ, în loc să facem ce trebuie să facem şi anume o nouă Constituţie”.

Liberalul precizează că până acum au avut loc discuţii “mai degrabă tehnice” în comisie. Mai multe organizaţii neguvernamentale, între care Active Watch, APADOR-CH şi Societatea Academică din România au trimis Parlamentului o scrisoare deschisă, în care cer acces la şedinţele comisiei de modificare a Constituţiei.

Tudor Chiuariu respinge acuzaţia de lipsă de transparenţă: “Deocamdată, un calendar până pe 15 mai există, în sensul că am hotărât că această comisie să nu bruieze, să nu facă lucrări în paralel cu Forumul Constituţional. Am învestit Forumul Constituţional cu această misiune, de a consulta societatea civilă şi nu mai putem, până nu suntem înapoi sesizaţi cu un raport al acestor dezbateri, care să vină de la Forumul Constituţional înapoi la comisie, noi de principiu nu vom mai avea lucrări. Deci un calendar până pe 15 mai există în sensul ăsta şi a existat şi până acum. Tot timpul s-a comunicat ce vrem să facem, într-un mod transparent”.

Şeful Comisiei juridice a Senatului precizează că “şedinţele comisiei, dacă vă uitaţi în regulamentul ei, pot fi publice. Au fost trei şedinţe până acum şi cu chestiuni mai degrabă tehnice, comisia de-abia s-a organizat, n-a început nici o dezbatere pe fondul revizuirii Constituţiei”.

Tentaţia de a face “circ”

Întrebat dacă va fi permis accesul presei, când se va ajunge la discuţii pe fond, Tudor Chiuariu a răspuns: “Eu aşa cred. Nu ca şi cum n-ar exista posibilitatea asta. Totuşi, să nu exagerăm! Ştiţi, e un echilibru just între nevoia publicului de informare, pe care noi o înţelegem şi o respectăm şi necesitatea ca lucrările acestei comisii să fie eficiente”.

Dacă ar participa la discuţii presa şi societatea civilă, comisia de modificare a Constituţiei ar fi împiedicată să-şi desfăşoare activitatea? Tudor Chiuariu spune că “există o anumită tentaţie de a face circ, în loc să facem ce trebuie să facem şi anume o nouă Constituţie”.

Articol preluat de pe: www.rfi.ro, unde poate fi ascultat  integral interviul luat Sefului Comisiei Juridice, Tudor Chiuariu.

 
Comments

No comments yet.