lobby & advocacy

Victor Ponta: 60.000 de posturi vacante din administratia centrala si locala vor fi desfiintate

fără titluVor fi desfiinţate aproape  60.000 de posturi vacante din administrația centrală și locală, potrivit declarațiilor oferite de premierul Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern din 26 iunie 2013. Măsura a fost propusă într-o ordonanţă de urgenţă iniţiată de Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei și are drept scop eficientizarea aparatului administrativ.

” Vor fi desfiinţate aproape 60.000 de posturi vacante, posturi fie neocupate, fie nebugetate, păstrate, în general, în diverse structuri pe acel principiu “unu la şapte” şi pentru păstrarea, în special, – nu mă ascund să spun – a funcţiilor de conducere care aveau nevoie să aibă în spate un număr de posturi, chiar şi vacante”, a precizat Victor Ponta. De asemenea, el a mai spus că nu se vor desființa posturile vacante din sănătate şi din educaţie.

În devinitiv, odată cu adoptarea acestei măsuri se introduce posibilitatea de angajare de 1 la 1, spre deosebire de sistemul actual  care permite angajarea unei persoane la şapte posturi vacantate.

 ”În acest fel, putem să revenim la regula de la acea regulă “unu la şapte” care a avut şi efecte benefice, dar a avut şi foarte multe efecte imposibile, practic, şi care, în special la sănătate şi în educaţie, au produs grave dezechilibre”, a explicat premierul.

 

 
Comments

No comments yet.