lobby & advocacy

Archive for April, 2013

 logo_roComisia Europeană a propus o serie de măsuri care să asigure o mai bună aplicare a legislației UE în domeniul dreptului persoanelor de a lucra în alt stat membru, pentru a-i ajuta astfel pe cetățeni să își exercite drepturile în practică. În prezent, indiferent dacă legislația națională este conformă sau nu cu normele UE, există în continuare problema necunoașterii acestor norme de către angajatorii din sectorul public și privat.

Necunoașterea sau neînțelegerea normelor este o sursă majoră de discriminare pe motive de naționalitate. La rândul lor, cetățenii consideră că nu știu la cine să apeleze în statul membru gazdă, atunci când se confruntă cu probleme legate de dreptul lor la liberă circulație. Scopul propunerii Comisiei este de a depăși aceste dificultăți și de a contribui la prevenirea discriminării lucrătorilor pe baza naționalității, oferind soluții practice.   Read more


ministerul-sanatatiiMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu dl Dragos Damian, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au semnat astăzi, 30 aprilie 2013, un protocol de cooperare, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul MS.

Prin acest parteneriat se urmărește creşterea accesului pacienţilor la tratamente farmaceutice accesibile şi identificarea celor mai bune soluţii pentru a reforma sistemul de sănătate din România în interesul pacientului şi al economiei româneşti. Mai mult, se dorește o eficientizare a cheltuielilor bugetare din domeniul sănătății. Read more


ministerul-sanatatiiMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a aprobat prin ordin componenţa Consiliului Onorific, după cum se arată într-un comunicat de presă publicat recent pe site-ul instituției. Astfel, organismul consultativ va avea următorii membrii:

1. Academician prof.univ.dr. CONSTANTIN POPA – reprezentant al Academiei Române

2. Academician prof.univ.dr. VICTOR VOICU – reprezentant al Academiei Române

3. Profesor univ.dr. IRINEL POPESCU – Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale Read more


Guvernul_RomanieiI. PROIECTE DE LEGE

1. PROIECT DE LEGE privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco

2. PROIECT DE LEGE privind aprobarea Memorandumului de Înţelegere încheiat între statul român şi grupul Rompetrol la data de 15 februarie 2013 şi a unor măsuri de implementare a acestuia

3. PROIECT DE LEGE pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului Read more


money-jumping-from-laptop-isolated-m-300x173Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) va semna începând de azi, 29 aprilie 2013, săptămânal, contracte cu beneficiarii proiectelor depuse pentru operațiunile 331 – apel 2, 332 – apel 2 si 311 – apel 2 și pentru alte operațiuni

După mai bine de doi ani de la momentul depunerii proiectelor de finanțare, 61 de beneficiari din întreaga țară (instituții publice, spitale, fundații, firme mici și mijlocii) au încheiat astăzi contracte de finanțare prin intermediul Organismului Intermediar pentru Promoarea Societății Informaționale (OIPSI). Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informațională, a semnat în prezența mass-media contracte în valoare de 49,5 milioane de lei. Acesta și-a cerut scuze public, în numele fostei conduceri a Ministerului, pentru întârzierile înregistrate la evaluarea proiectelor, care au rămas nedeschise încă din decembrie 2010 și până în 2012. Read more


pic246Coaliția pentru Mediu din România îi îndeamnă pe cetățeni să participle la procesul de îmbunătățire a constituției din perspectiva stării mediului din România. În acest sens, organizația pune la dispoziția persoanelor interesate o adresă unde pot transmite propunerile lor de revizuire. Este vorba despre adresa secretariatului CMR, secretariat_coalitie@ecopolis.org.ro. De asemenea, va exista și alternativa unui formular care poate fi completat online sau transmis prin email. Data limită de trimitere a opiniilor este 8 mai 2013, ora 17:00.

”Este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care tratăm mediul în România. Semnalele de alarmă pe care CMR și organizațiile de mediu le trag necontenit sunt neputincioase fără o protecție legală extinsă. Dreptul la un mediu curat și la sănătate nu poate continua să fie opțional” susține Costel Popa, președinte Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și membru în Comitetul Reprezentativ CMR. Read more


11comper3_65359ae647Ministrul Educației, Remus Pricopie,  a anunțat implementarea unor noi măsuri de evaluare pentru elevi, potrivit Mediafax. Astfel, începând de anul viitor, elevii vor fi evaluați periodic, din doi în doi ani, prin teste de tipul celor naționale de la finalul clasei a VIII-a. Mai exact, vor exista evaluări în clasa a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a, întrucât este necesără realizarea unor ”măsurători pe traseu.”

“Noi vedem rezultatele de la sfârşitul clasei a VIII-a în condiţiile în care nu există nicio evaluare până la sfârşitul clasei a VIII-a, semnificativă, şi ne mai uităm la bacalaureat, care reprezintă iar rezultatul după patru ani”, a spus ministrul Educaţiei la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV, sursă citată de Mediafax. Read more


12_Voluntari_shutterstock_471b593198Stagiile de practică și activitățile de voluntariat, realizate în timpul facultății, ar putea fi recunoscute drept experiență profesională, relatează Mediafax. Această măsură este conceretizată într-un proiect de lege ce urmează a fi depus la Biroul Permanent în perioada mai-iunie, întrucât inițiatorii își doresc ca studenții să beneficieze de această prevedere cât mai repede, adică începând cu anul universitar 2013-2014.

Cei care vor înainta această propunere sunt un grup de deputați tineri, printre care și Mihai Sturzu, component al trupei Hi-Q. Potrivit sursei citate, prin acest proiect se urmărește facilitarea accesului pe piața muncii a tinerilor care se confruntă cu bariera lipsei de experiență, precum și întărirea legăturilor dintre universități și companii. Read more


imagesCAAF8DDIÎn primul rând, acest termen se referă la capacitatea unei organizații de a construi rețele de comunicare și de a interacționa cu alte alte grupuri sau organizații, în special cu cele care au interese similare. Fără îndoială, această capacitate derivă din apetitul și deschiderea fiecărui membru din organizație de a relaționa cu cei din exterior. Cu alte cuvinte, capacitatea individuală a membrilor organizaţiei formează de fapt capacitatea organizaţiei de a comunica eficient cu alte grupuri. Read more


credit_bancar__05631800_1_Ministerul Agriculturii pregătește un fond de microcreditare prin care fermierii vor putea obține sume de până la 5.000 de euro, informează  www.business24.ro

Conform sursei citate, în acest moment este în dezbatere internă la nivelul structurilor de specialitate ale Ministerului Agriculturii  și Dezvoltării Rurale un proiect de act normativ care vizează constituirea unui fond de microcreditare. Proiectul este destinat creditării fermierilor mici și mijlocii care s-au lovit de refuzul bancilor.

O posibilă variantă ar fi ca MADR să pună la dispoziția unei bănci  un fond care să fie accesat de fermieri. Instituția bancară pe care oficialii o iau în calcul este CEC Bank. În plus, ei susțin că linia de credit va putea fi accesată de beneficiari în cel mult două luni. Read more