În primul rând, acest termen se referă la capacitatea unei organizații de a construi rețele de comunicare și de a interacționa cu alte alte grupuri sau organizații, în special cu cele care au interese similare. Fără îndoială, această capacitate derivă din apetitul și deschiderea fiecărui membru din organizație de a relaționa cu cei din exterior. Cu alte cuvinte, capacitatea individuală a membrilor organizaţiei formează de fapt capacitatea organizaţiei de a comunica eficient cu alte grupuri.
Este important să înțelegeți faptul că networking-ul nu este un indicator al succesului într-o campanie de advocacy, dar cu siguranță este ceva ce aduce un plus de valoare demersului vostru.
Practic, networking-ul este o resursă ce nu trebuie pierdută din vedere, întrucât în orice proces de advocacy, organizația va fi pusă în situația de a decide cu privire la construirea sau intrarea în alianțe sau parteneriate. E ca în viață, nu poți face totul de unul singur, fără ceilalți, sau cel puțin nu e la fel de ușor. În plus, stă în natura umană dorința de a socializa.
Cum spuneam, aceste relații sunt valoroase deoarece pe seama lor organizația poate obține deschidere, acces, atenție și influență. Așadar, networkingul poate servi intereselor organizațioanale, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, după cum sunt și relațiile ad-hoc sau permanente. A participa activ în rețele de ONG-uri și a lucra cu mai mulți parteneri nu poate fi decât de folos unei organizații pentru că în felul asta obține know-how, credibilitate și legitimitate. Deci, networkingul trebuie prețuit. Cât? Depinde de fiecare organizație în parte.
Cu toate acestea, există vreun pericol atunci când colaborezi cu alții?
Ar putea fi. Se întâmplă ca lucrul în rețea să fie dificil sau chiar să implice un eșec. De regulă, situația se precipită atunci când nu toți cei implicați înțeleg că puterea și resursele se împart. De fapt, provocarea într-un asemenea context este să empatizezi cu nevoile celorlalți și să vii în întâmpinarea lor. Lucrul în rețea înseamnă să afișezi disponibilitate, să ai puterea să tolerezi, să consideri fiecare secundă de interacțiune o oportunitate de a învăța ceva nou. Concret, înseamnă să exersezi un dialog bazat pe interese comune.