lobby & advocacy

Contactele lobbyistilor cu factorii de decizie

untitledO situație care pare să le creeze inițiatorilor de lobby probleme este cea în care trebuie să stabilească o serie contacte cu decidenții. În încercarea de a găsi o motivație pentru acest lucru, ne-am putea opri asupra a două aspecte: fie practicanții de lobby nu sunt pricepuți să inițieze un demers de promovare a unei schimbări legislative, fie politicienii joacă cartea presiunii timpului și a lipsei de disponibilitate.

 În orice caz, stabilirea unor întâlniri cu decidenții nu ar trebui să dea bătai de cap, atât timp cât cei implicați în acțiuni de lobby vor încerca își vor canaliza eforturile spre o abordare responsabilă a factorilor de decizie. Astfel, este important ca lobbyiștii să cunoască modalitățile prin care informațiile pot fi comunicate eficient, pentru a asigura rezultatul pe care îl urmăresc.

 Odată ce și-au stabilit anumite contacte, trebuie să le și mențină, fapt ce înseamnă că trebuie să adopte întotdeauna un comportament proactiv și nicidecum unul reactiv. Relațiile merită a fi construite înainte de a avea nevoie de ceva anume. O soluție în acest sens poate fi reprezentată de întâlnirile introductive cu oficialii. Acestea facilitează schimbul de opinii, cei implicați având ocazia să se cunoască mai bine.

 La modul general, lobbyiștii ar trebui: să abordeze doar persoanele importante pentru problema pe care o susțin, să evite prezentarea cazului dintr-o perspectivă personală, să ofere informații utile în timp util, sub forma unor concepte și propoziții ușor de înțeles și să păstreze contactul cu acei oameni la care au făcut lobby, într-un mod onest și fără a ascunde anumite interese.

 Există trei mari direcții prin care se pot stabili contacte cu politicienii și anume: a scrie a vizita și a telefona. Atunci când activitățile de lobby se realizează prin documente, de pildă scrisori, email-uri sau declarații, lobbyiștii ar trebuie să aibă în atenție următoarele lucruri: exprimarea să fie clară și concinsă, abordarea cordială, dar în accelași timp fermă, scrisul să fie lizibil, mesajul transmis să informeze, să educe și să prioritizeze, să existe o structurare logică a ideilor, semnătura să fie editată cu numele întreg, iar alături de ea  să existe datele de contact ale lobbyistului și eventual, datele de identificare ale organizației pe care el o reprezintă.

 Scrisoarea funcționează ca o alertă care semnalează o problemă și ar trebui să presupună o finalitate practică, cum ar fi: solicitarea luării unei poziții, a unui răspuns scris sau a unei promisiuni privind participarea la o întâlnire dedicată aprofundării cazului prezentat. În redactarea acesteia este de preferat să se evite șabloanele.

În privința declarațiilor scrise, un alt instrument de stabilire a contactelor cu decidenții, este necesar să se pună accent pe numărul de semnatari, luând în calcul faptul că orice politician va fi mai interesat de o problemă cu cât sunt mai multe persoane care o susțin și, implicit, care îi cer adoptarea unei poziții.

 Dacă ne oprim asupra contactelor stabilite pe linie telefonică, ne aflăm în situația de a expune următoarele reguli: lobbyistul trebuie să se prezinte și eventual să-i reamintească interlocutorului că au mai avut o întâlnire anterioară, apoi se cuvine să treacă la o abordare clară a problemei, însoțită de un punct de vedere personal. După ce a făcut acest lucru, urmează partea dificilă a conversației, cea în care decidentului i se cere o părere vizavi de problema adusă în discuție. Reacția sa poate oferi informații prețioase. De pildă,  lobbyistul își poate da seama dacă politicianul este informat sau nu, dacă este interesat de caz sau dacă se implică emoțional. Pot fi întâlnite situații în care interlocutorul, adică politicianul, nu cunoaște problema sau se află într-o dispoziție proastă, însă oricare ar fi opinia acestuia, lobbyistul trebuie să se manifeste cumpătat și să primească acea părere ca pe ceva constructiv.

 Un dezavantaj vizibil al contactelor prin telefon constă în abesnța limbajului nonverbal, cunoscut a fi încărcat de semnificații. Pentru a nu pierde din valoare adăugată de acesta este bine ca discuția la telefon să fie prelungită printr-o întâlnire față în față. Din acest motiv, lobbyistul, aflat la celălalt capăt al firului, trebuie să încerce să-l convingă pe decident să accepte invitația la o discuție face to face.

 Când vine vorba despre întâlnirile față în față, suntem deja în situația unui alt soi de contact cu reprezentanții puterii. În acest caz, lobbyistul trebuie să demonstreze că este capabil de un management eficient timpului, având în vedere că are la dispoziție între 5 și 10 minute pentru a-și susține cauza. Din acest motiv, el trebuie să pregătească o sinteză a problemei, o argumentare bine documentată, răspunsuri pentru opiniile contrare și să facă rabat de la detalii. De asemenea, trebuie să facă în așa fel încât întâlnirea să aibă și alte replici, mai aprofundate, de pildă: audieri publice sau întâlniri la care să poată fi prezenți și anumiți experți care să-și spună punctul de vedere.

Ult alt aspect important pentru managementul unei astfel de întâlniri vizează vestimentația pe care lobbyistul trebuie să o aleagă cu grija  pentru a nu disona cu personalitatea interlocutorului. De asemenea, el trebuie să găsească un momentpotrivit pentru a-i prezenta  pe toți cei care îi sustin demersul, în speță toate organizațiile care îi sunt partenere, întrucât acest lucru îi determină pe decidenţi să nu-i ignore argumentele.

Toate aceste modalități de comunicare cu factorii de decizie presupun un comportament conform codului bunelor maniere, marcat, deopotrivă, de bun simţ şi profesionalism.  Transparenţa cu privire la interesele pe care le reprezintă şi faptul că sunt bine pregătiţi măresc şansele de succes ale lobbyiştilor.

 
Comments

No comments yet.