Pe scurt, această situație rezidă atât din comportamentul autorităților, cât și din cel al reprezentanților societății civile. Așadar, vina se află de ambele păriți. Atunci când stabilesc agenda, cei mai mulți actori politici au tendința de a evita schimbarea, se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea și sunt amatorii tergiversărilor când vine vorba de luarea unor decizii care aduc schimbări. Mai mult, trec cu vederea acele probleme care nu sunt însoțite de o anumită soluție, iar pentru cele înscrise deja în agendă sunt adepții responsabilității colective incerte cum ar fi formarea unei comisii de analiză care să studieze problema.
Cât despre comportamentul grupurilor societății civile (ONG-uri, mass-media, sau alte categorii sociale sau economice), se pare că și aici identificăm anumite disfuncționalități. Deseori se întâmplă ca problemele importante să nu ajungă în atenția autorităților pentru că cei afectați nu știu să le exprime public sau dacă le expun public nu reușesc să le argumenteze suficient. Totodată, sunt situații în care o anumită problemă este ignorată tocmai pentru că mesagerului nu i se recunoaște legitimitatea de reprezentare a intereselor.
În definitiv, fiecare dintre aceste cauze se combină între ele și conduc către o capacitate scăzută de intervenție a grupurilor societății civile în relația cu decidenții politici. Ideal ar fi ca agenda formală, a oficialităților, să se întrepătrundă cu cea informală, a ONG-urilor, astfel încât intresele comunității să fie cât mai bine reprezentate. Faptul că cele două nu ajung să coincidă fac ca anumite probleme să rămână suspendante, fără ca cei responsabili să se preocupe de ele.