După cum am precizat într-un articol anterior, contribuțiile financiare pot asigură accesul inițiatorilor de lobby la decidenții publici de cel mai înalt nivel, făcând posibilă influențarea. Aceasta din urmă se face în privat, de cele mai multe ori unu la unu, de către lobbyiștii care sunt angajați direct de interesele pe care le reprezintă sau care acționează în calitate de consultanți într-un domeniu specific. Contribuțiile politce sunt văzute ca un mod eficient de influențare legislativă legală, atât timp cât nu sunt practicate pentru a manipula.
Inițiatorii activităților de lobby pot atrage contribuții financiare în diverse modalități, însă unele dintre ele nu sunt ușor de pus în practică. Trebuie precizat faptul că finanțarea partidelor nu provine doar din surse private, ci și din surse publice, de la bugetul de stat. Dar având în vedere că vrem să identificăm modalitățile prin care practicanții de lobby pot sprijini financiar partidele, ne vom menţine atenţia doar asupra acelor surse de venit private.
O primă modalitate de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale sunt donațiile. Cadrul legal al acestora este prevăzut în legea 334/2006, unde sunt de altfel precizate toate sursele de venit ale partidelor, după cum urmează: cotizații ale membrilor de partid, donațiile șialte liberalități, venituri provenite din activități proprii și subvenții de la bugetul de stat. Realizarea de donații de către grupurile de interese este supusă unor restricții. Conform art.5 din legea menționată mai sus, donațiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăși 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. În cazul desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale, plafonul se va dubla.
De asemenea, există diferențe între donațiile venite din partea persoanelor fizice, respectiv cele asigurate de persoanele juridice. Astfel, o persoană fizică poate dona până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, respectiv 400 de salarii de bază minime brute pe țară în cazul fiecărei campanii electorale sau pentru referendum. În ceea ce privește persoanele juridice, donațiile pe care le pot face într-un an sunt de până la 500 de salarii de bază minime brute pe țară, iar pentru anii în care au loc mai multe scrutine, donațiile pot ajunge până la 1000 de salarii de bază minime brute pe țară. O altă restricție adresată personelor juridice face referire la faptul că acestea nu trebuie să aibă datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale, cu excepția când au de recuperat sume mai mari camparativ cu propria datorie. Coform legii, donațiile făcute cu scopul de obține avantaje economice sau politice sunt interzise.
A două formă de contribuție financiară sunt cotizațiile venite din partea membrilor de partid. Însă unui lobby-ist îi este foarte greu să apeleze la acest instrument având în vedere că nu-și poate permite să intre în toate partidele pentru a-și asigura accesul la decidenții cu influență pentru problema pe care o propune. Mai mult, suma maximă admisă de lege pentru cotizațiile venite de la un membru de partid, respectiv 48 de salarii de bază minime brute pe țară, este mai mică comparativ cu cea admisă pentru donații, după cum putem vedea.
A treia formă de finanțare a partidelor politice, identificată cu veniturile provenite din activități proprii, ne interesează doar în situația în care partidul politic este asociat conform legii cu o formațiune apolitică. Având în vedere că apanajul activităților de lobby apartine celei din urmă, vom remarca utilizarea contribuțiilor financiare ca instrument de acces. Astfel, din punct de vedere legal aportul financiar al acesteia nu poate depăși 500 de salarii de bază minime brute pe țară. Deși, conform legislației în vigoare, ar mai exista o sursă de venit pentru partidele politice, și anume subvențiile de la bugetul de stat nu ne vom opri asupra ei pentru că nu reprezintă un instrument de lobby.
În definitiv, toate aceste forme de contribuție sunt practicate de lobby-iști pentru a obține accesul la decidenții politici, mai precis, șansa de a desfășura activtități legitime de lobby, având în vedere lipsa de disponibilitate cu care se confruntă din partea politicienilor.