Într-adevăr lobby-ul se bazează şi pe asta, însă e doar un fragement din toată povestea. Mersul lobbyiştilor pe coridoarele puterii, întâlnirile lor cu decidenţii şi reprezentările lor private sunt adesea privite cu scepticism de cei din jur, fiind asociate traficului de influenţă. Lobbyiştii sunt văzuţi ca nişte speculanţi care vorbesc la urechea politicienilor prietenoşi, în spatele uşilor închise. Însă, natura muncii lor este pe departe mult mai diversă decât întâlnirea faţă în faţă cu politicienii.
Nu putem ignora traseul parcurs de specialiştii în domeniu până să ajungă la acest moment. O multitudine de alte activităţi preced aceste întâlniri: monitorizarea procesului de elaborare a legislaţiei şi politicilor publice, cercetări de impact sociologic şi economic, consultări publice, redactarea documentelor de specialitate privind cerinţele grupurilor legitime de interese, dezvoltarea planului de acţiuni, analiza de drept comparat, identificarea părţilor afectate, planificarea strategiei de comunicare.
Aşadar, minimalizarea lobby-ului la o simplă pledoarie în faţa politicienilor e pe deplin nejustificată. În plus, argumentările nu se ţin doar în prezenţa decidenţilor. Există şi alte canale de comunicare folosite în acest sens, de pildă presa, conferinţele.
Desigur, contactarea decidenţilor şi menţinerea contactului cu aceştia sunt unele dintre cele mai importante unelte ale unui lobbyist. Nici nu putem nega asta. Însă, putem afirma că viziunea conform căreia activitatea de lobby se identifică doar cu dineuri şi întâlniri cu politicienii este îngustă şi nu reuşeşte să distileze esenţa acestei activităţi.