lobby & advocacy

All posts tagged Iasi

content_euroMunicipiul Iași lansează programul anual de finanțare nerambursabilă destinat proiectelor de interes public local propuse de organizațiile neguvernamentale din municipiul Iași.

Selecția proiectelor ONG –urilor ieșene care vor primi finanțare de la bugetul local se va face de către Comisia de Relații cu Societatea Civilă și Evaluarea Proiectelor (C.R.S.C.E.P.), în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a C.R.S.C.E.P. Read more


Scoala_Gimnaziala_Liteni_5Habitat for Humanity România, Fundația Serviciilor Sociale Bethany și Delphi Automotive au identificat Școala din Liteni, județul Iași, care are nevoie urgentă de renovare, pentru ca cei 450 de elevi să învețe într-un mediu curat și sănătos. Școala din Liteni este alcătuită din două corpuri de clădire, care au fost construite în anul 1950. Un corp de cladire a fost renovat în 2002, în timp ce al doilea este într-un stadiu avansat de distrugere.

Membrii comunității și-au manifestat interesul de a face muncă voluntară alături de oricine dorește să îi ajute să renoveze școala, care este una dintre puținele rămase să deservească aceasta zonă aflată la 52 km de Iași. Sunt elevi care vin de la o distanță de 2-3 km în fiecare zi pentru a-și continua studiile. Read more